De la Teorie – la Fapte: Sindicatul Modern în Acțiune

Vineri, 31 octombrie 2025, în incinta CNSM, etajul 7, a avut loc seminarul metodic cu tema „De la Teorie – la Planificare, Acțiuni Concrete și Rezultate în Implementarea Profilului Sindicatului Modernizat”, organizat de Departamentul Organizare, Educație și Informație (DOEI) al FNSAA, în parteneriat cu Reprezentanța FNSAA Chișinău

Evenimentul s-a înscris în ciclul activităților din anul 2025 „Spre un sindicat combativ, modern și consolidat”, reprezentând o nouă etapă a procesului de modernizare și revigorare a mișcării sindicale în organizațiile Agroindsind.

Scopul și esența seminarului

Scopul activității a fost schimbul de practici vii privind aplicarea Profilului Sindicatului Modern și pregătirea liderilor sindicali pentru organizarea evaluărilor interne și a planurilor de modernizare pentru anul 2026.

Participanții – lideri sindicali și membri ai comitetelor din sectorul de procesare – au venit nu doar să asculte, ci să analizeze, să compare și să învețe unii de la alții. În atmosfera de lucru colegială, fiecare a putut privi lucid în oglinda propriei organizații și a rosti sincer: „unde suntem, ce am reușit și ce avem de făcut în continuare”.

De la chestionar – la conștientizare

Centrul lucrărilor l-a constituit actualizarea Chestionarului–Ecran al Profilului Sindicatului Modern, un instrument de reflecție și măsurare a progresului fiecărei organizații. Exercițiul a demonstrat că procesul de modernizare decurge neuniform, dar ireversibil – unele comitete sindicale au avansat vizibil, altele se află la începutul drumului.

Important este însă faptul că toți participanții – liderii comitetelor sindicale, membrii activi ai organizațiilor de la întreprinderile de procesare, conducerea FNSAA, coordonatorii de sector și specialiștii DOEI – Grupul Țintă, actorii principali ai procesului de modernizare sindicală – și-au asumat continuarea acestui parcurs, cu dorința de a-și întări comitetele, de a aduce transparență, inițiativă și spirit activ în activitatea de zi cu zi.

Analiza SWOT – o unealtă practică a liderului modern

Un interes deosebit a fost acordat Metodei SWOT, prezentată și exersată în mod aplicativ. Aceasta i-a ajutat pe lideri să distingă clar între punctele forte și slăbiciunile interne, să recunoască oportunitățile din mediul extern și să înțeleagă amenințările care pot împiedica progresul. Participanții au concluzionat că această metodă este un sprijin real pentru planificarea strategică și pentru transformarea intențiilor în acțiuni concrete.

Dialog, învățare și solidaritate

Seminarul a fost animat de dialoguri vii, de reflecții sincere și de o atmosferă de învățare colectivă. Inclusiv pauza de cafea s-a transformat într-un moment productiv de discuții informale, la care a participat și dl Vasile Mămăligă, Președintele FNSAA – moment ce a dovedit, încă o dată, că adevărata învățare sindicală se naște din comunicare deschisă și schimb de experiență autentic.

Rezultatele și pașii următori

La finalul seminarului, participanții au remarcat că scopurile stabilite au fost pe deplin realizate. S-au clarificat direcțiile prioritare pentru perioada următoare, s-au stabilit sarcini concrete pentru anul 2026, iar liderii sindicali au plecat cu un sentiment de coeziune, încredere și responsabilitate.

Reprezentanța Chișinău și DOEI al FNSAA și-au reafirmat angajamentul de a fi alături de comitetele sindicale – oferind sprijin metodic, logistic și informațional – în drumul comun spre un sindicat modern, eficient și respectat.

Participanți și organizatori

Principalii actori ai procesului: Comitetul Sindical S.A. „Bucuria”: Eugenia Iachimciuc si Valentina Adam; – Comitetul Sindical S.A. „EFES Vitanta”: Andrei Arpente, Olimpia Cojuhari, Felicia Marcu; – Comitetul Sindical S.A. „JLC”: Olga Dragoner, Iurie Camerzan; – Comitetul Sindical S.A. „Mileștii Mici” – Vitalii Boghiu.

Din partea Aparatului Central al FNSAA, au participat și contribuit activ: Vasile Mămăligă – Președinte FNSAA; Leonard Palii – Șef DOEI, formator și moderator al seminarului; Corina Bulat – Șef adjunct DOEI, manager logistic al activităților educaționale; Galina Podcosov – Coordonator al Reprezentanței FNSAA Chișinău.

Un gând de final

Sindicatul modern nu se construiește din vorbe, ci din fapte, din oameni care cred, care își asumă și merg înainte. Modernizarea nu este un decret, ci o cale. O cale pe care o deschidem împreună — pas cu pas, zi de zi, prin solidaritate, curaj și conștiință.

Autori: Leonard Palii, Galina Podcosov

Chișinău, 3 noiembrie 2025

                                                            

Вы можете оставить комментарий, или ссылку на Ваш сайт.

Lasă un comentariu