Despre subvenționarea întreprinderilor și organizațiilor necomerciale

Serviciul Fiscal de Stat informează că a fost aprobat Regulamentul privind subvenționarea întreprinderilor și organizațiilor necomerciale, rezidente ale Republicii Moldova, care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare urmare a situației epidemiologice (COVID-19).

Dreptul de subvenționare a impozitului pe venit și plăților obligatorii aferente indemnizației /plăților salariale achitate angajaților îl dețin întreprinderile şi organizaţiile necomerciale, rezidenţi ai Republicii Moldova, care au instituit şomaj tehnic şi/sau staţionare, conform prevederilor art.80 şi 801 din Codul muncii.

Subvenționarea este stabilită:

• în mărime de 100% din suma impozitului pe venit și altor plăți obligatorii pentru subiecții care au fost obligați să-și sisteze total sau parțial activitatea conform Deciziilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și/sau dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova;

• în mărime de 60% din suma impozitului pe venit și altor plăți obligatorii pentru subiecții care și-au sistat total sau parțial activitatea, alții decât cei specificați.

Pentru solicitarea subvenției, contribuabilii urmează să depună cererea în format electronic (la adresa de e-mail a Direcțiilor generale administrare fiscală) cu aplicarea semnăturii electronice/mobile sau pe suport de hîrtie cu aplicarea semnăturii olografe la subdiviziunea SFS conform razei de deservire sau la Direcția generală administrare contribuabili mari.

1. Direcția generală administrare contribuabili mari   mail@sfs.md
2. Direcția generală administrare fiscală CHIȘINĂU   chisinaudgaf@sfs.md
3. Direcția generală administrare fiscală NORD   norddgaf@sfs.md
4. Direcția generală administrare fiscală CENTRU   centrudgaf@sfs.md
5. Direcția generală administrare fiscală SUD   suddgaf@sfs.md

Împreună cu cererea se va anexa și Informația de determinare a subvenției pentru cheltuielile legate de achitarea salariului/îndemnizației în cazul șomajului tehnic și/sau staționării, urmare a situației epidemiologice a infecției COVID-19 și documentele stabilite de Regulament.

Subvenționarea se realizează în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii

Informația respectivă o puteți obține pe situl fisc.md.

De asemeneat, puteți descărca de aici Ordinul Ministerului Finanțelor, Regulamentul și procedura în format PDF.

Вы можете оставить комментарий, или ссылку на Ваш сайт.

Lasă un comentariu