Suntem într-o echipă și parte a Proiectului pilot FNSAA „Resetarea/ Modernizarea/ Reformarea Centrelor Sindicale, reprezentate în Consiliul General al FNSAA”


 Această este concluzia finală a întrunirii ce a avut loc la 23 aprilie a.c. în Uniunea Teritorială Cimișlia, cu participarea Președintelui FNSAA dl Vasile Mămăligă, Președintele UT dna Alexandra Șevcenco împreună cu echipa liderilor sindicali și șefii Departamentelor FNSAA: Iurie Malanciuc (DPM) și Leonard Palii (DOEI)  

E de menționat, că, deși activitatea a fost una expres, discuțiile ce s-au produs au atins un mare complex de chestiuni sindicaliste.

Mai întâi Președintele Federației a făcut o informație succinta despre mersul implementării Rezoluției Congresului VIII la general: Performanțe, probleme, căutări de soluții. Șefii Departamentelor FNSAA, participanți la întrunire, au completat informația cu anumite aspecte ce țin de domeniul său de activitate.

Liderii sindicali au continuat discuția cu elucidarea situației din organizațiile lor. Iar dna Alexandra Șevcenco a avut un rol și de speaker iscusit al activității, informând tot odată despre situația din Uniunea Teritorială, formulând întrebări adresate Centrului FNSAA și expunând poziția pe cutare sau cutare chestiune abordată.

Printre principalele probleme comune ale sindicatelor participante la întrunire se enumera următoarele:

– din cauza  situației economice complicate a întreprinderilor agricole  sindicatele nu reușesc să obțină pentru membrii de sindicat un salariu decent în comparație cu costurile ce galopează accelerat pentru majoritatea serviciilor comunale, energie electrică, produse alimentare, etc.;

– în acest context slăbește și motivația apartenenței la sindicat;

nu toți membrii comitetelor sindicale manifestă curaj și avânt sindicalist în raport cu angajatorul;

o parte din membrii de sindicat nu manifestă poziție fermă în apărarea demnității sale la locul de muncă;

-etc…

De asemenea, este sensibilă problema măririi stagiului de pensionare, numărul limitat al biletelor de tratament balneo-sanatorial și foilor la tabăra de odihnă de vara a copiilor salariaților, etc

Se face simțită problema lipsei patronatului raional agroindustrial și nesolidaritatea Angajatorilor din raion. Lipsa de inițiativă a acestora reduce din posibilitatea de a crea un front unic, îndreptat spre protejarea producătorului autohton.

Președintele FNSAA s-a străduit să dea răspuns la majoritatea întrebărilor înaintate, iar la o parte din ele rămâne a căuta raspuns în comun. Sunt multiple probleme complicate la care soluția nu se găsește la suprafață. Asupra lor este necesar de a medita împreună.

Și totuși, întrunirea a avut o tonalitate optimistă. Faptul că Centrul FNSAA a readus pe agenda sindicală Agroindsind Strategia Reformării/modernizării sindicale și politica pașilor mici, dar insistenți și realiști în atingerea scopurilor strategice reformatorii – este salutat de către  întreaga Uniune Sindicală Agroindsind a Raionului Cimișlia.  

Așa dar toți UT Cimișlia, de rând cu alți subiecți ai FNSAA, devotați reformării Federației – suntem împreună, într-o echipă, într-o familie sindicalistă, parte a Proiectului Pilot FNSAA 24/25 .

 

Articol perfectat de către Leonard Palii,

Șef Departament Organizare, Educație și Informație al FNSAA Agroindsind

 

 

 

 

Вы можете оставить комментарий, или ссылку на Ваш сайт.

Lasă un comentariu