Ramura agroindustrială este strategică fiindcă asigură securitatea alimentară. Prin definiție, semnifică necesitatea covârșitoare de activitate chiar și pe timp de pandemie. Angajatorul este obligat prin Lege, să asigure securitatea angajaților. În acest scop la întreprinderi (organizații) este necesar de introdus reguli speciale de securitate. În sarcina Sindicatului se indică – monitorizarea implementării și respectării următoarelor cerințe: Mai mult… »
Cerințe și reguli ce urmează a fi respectate în legătură cu pandemia COVID-19
iunie 10th, 2020
Redactorul de serviciu Despre solicitarea de asistență externă pentru implementarea măsurilor Covid-19
mai 22nd, 2020
Redactorul de serviciu Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile pct.6 al Dispoziției Comisiei pentru Situații Execpționale nr.15 din 08 aprilie 2020, a fost instituit Centrul de coordonare a asistenței externe pentru eliminarea consecințelor pandemiei Covid-19. Regulamentul Centrului menționat, aprobat prin anexa nr. 1 la Dispoziția Comisiei nr. 15 prevede printre atribuții, inclusiv recepționarea și analiza solicitărilor de asistență externă pentru combaterea Covid-19 de la autoritățile administrative publice centrale și locale, instituțiile publice, mediul de afaceri și sectorul asociativ. Solicitările de asistență externă aferentă implementării măsurilor Covid-19 urmează a fi expediate în adresa Cancelariei de Stat (cu mențiunea Centrul de Coordonare a asistenței externe Covid-19), inclusiv la adresa electronică a centrului: asistenta.covid19@gov.md.
Adresarea președintelui FNSAA „Agroindsind”
mai 21st, 2020
Redactorul de serviciu În atenția Președinților Uniunilor Teritoriale și a Sindicatelor Afiliate Direct
Stimați colegi, buna ziua! Sper că sunteți sănătoși și sunteți ocrotiți de furtuna COVID-19, care a bulversat toată lumea, inclusiv întreprinderile, colectivele de muncă din ramura noastră și, desigur, viața sindicală. Trebuie să recunoaștem faptul, că pandemia Covid-19, ne-a luat prin surprindere și ne-a găsit nepregătiți de a acționa în asemenea condiții.
Cu ochiul liber se vede că, în cîteva luni, situația salariaților, mai ales din ramura noastră, s-a complicat peste măsură. Și, ce este de menționat, că structurile sindicale de toate nivelele s-au pomenit, în multe cazuri, insuficient de pregătite pentru a răspunde adecvat la această provocare crudă a timpului. Mai mult… »
Despre subvenționarea întreprinderilor și organizațiilor necomerciale
mai 18th, 2020
Redactorul de serviciu Serviciul Fiscal de Stat informează că a fost aprobat Regulamentul privind subvenționarea întreprinderilor și organizațiilor necomerciale, rezidente ale Republicii Moldova, care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare urmare a situației epidemiologice (COVID-19).
Dreptul de subvenționare a impozitului pe venit și plăților obligatorii aferente indemnizației /plăților salariale achitate angajaților îl dețin întreprinderile şi organizaţiile necomerciale, rezidenţi ai Republicii Moldova, care au instituit şomaj tehnic şi/sau staţionare, conform prevederilor art.80 şi 801 din Codul muncii. Mai mult… »
FELICITARI OMAGIATILOR DIN LUNA MAI
aprilie 30th, 2020
Corina Bulat 
LUPAŞCU Silvia – 08.05.1958
CRAMARENCO Tatiana – 09.05.1946
NICOLAESCU Olga – 09.05.1980
BUMBAC Grigore – 10.05.1953
VERDEŞ Galina – 12.05.1962
KRISTIOGLO Piotr – 13.05.1946
BOSTAN Daria – 25.05.1946
1 Mai – Ziua Internationala a Solidaritatii Oamenilor Muncii
aprilie 30th, 2020
Corina Bulat 
Stimaţi colegi,
Cu prilejul Zilei Internaţionale a Solidarităţii Oamenilor Muncii – 1 Mai, Federaţia Nationala a Sindicatelor din Agricultura si Alimentatie „AGROINDSIND”, Vă adresează cele mai calde şi sincere felicitări, urări de bine, prosperitate şi multe succese în realizarea tuturor Mai mult… »
Sarbatori Fericite
aprilie 17th, 2020
Corina Bulat 
SFINTELE SARBATORI DE PASTE SA VA ADUCA SANATATE, LINISTE SUFLETEASCA SI ZILE BINECUVINTATE ALATURI DE CEI APROPIATI ! SA PRIVIM INAINTE CU SPERANTA DE MAI BINE !!! HRISTOS A INVIAT !!!
Acțiunile Sindicatului în condițiile epidemiei COVID-19. Aspecte metodice
aprilie 11th, 2020
Redactorul de serviciu Avalanșa epidemiei COVID-19 pe meleagurile noastre tot mai des plasează întreprinderile din sectorul agroindustrial în situația imposibilității temporare de a continua activitatea de producție. Mai mult… »
