Felicitari pentru Organizatia sindicala primara a SA „Vinuri Ialoveni”, care a participat in Concursul Organizatiilor sindicale primare
Arhiva rubricii ‘Noutăți’
Condoleante familiei Malanciuc
martie 18th, 2024
Corina Bulat Federatia Nationala a Sindicatelor „Agroindsind” exprima sincere condoleante dlui Iurie Malanciuc si familiei in legatura cu decesul mamei sale. Drum lin spre cer. Dumnezeu sa o odihneasca in imparatia sa..
8 martie – o primăvară minunată, plină de noi începuturi și oportunități
martie 6th, 2024
Corina Bulat Stimate Doamne, domnișoare, colege Cu ocaziei Zilei Internaționale a Femeii 8 MARTIE – ziua în care, odată cu sosirea primăverii, înfloresc cele mai dragi flori – Femeile, transmit cele mai calde urări de bine și recunoștință pentru tot ceea ce Sunteți și pentru tot ceea ce faceți.
Comisia ramurală pentru consultări și negocieri colective s-a întrunit în ședință
martie 5th, 2024
Redactorul de serviciu La 4 martie 2024, în incinta Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, a avut loc ședința Comisiei ramurale pentru consultări și negocieri colective. În cadrul ședinței au fost discutate chestiuni organizatorice, precum și abordate problemele în instituțiile din sfera științei și inovării, subordonate Ministerului, precum și situația creată la Stațiunile Tehnologice de Irigare (restanțele salariale). A […]
FELICITĂRI COLEGILOR CU ACTELE ÎN REGULĂ
februarie 29th, 2024
Redactorul de serviciu În perioada 01 decembrie 2023 – 01 martie 2024, cu suportul Centrului Federației, colegii din uniunile teritoriale și sindicatele afiliate au perfectat și au prezentat la Agenția Servicii Publice actele necesare atribuirii noului IDNO/cod fiscal, întru racordarea la prevederile legislației.
Reactia partenerilor sociali la cerintele sindicatelor !!!
februarie 22nd, 2024
Corina Bulat Confederatia Nationala a Sindicatelor din Moldova, urmare sedintei Consiliului General din 15 decembrie 2023, a inaintat un Demers catre partenerii sociali. Ministerul Muncii si Protectiei Sociale a raspuns la demers RASPUNSUL MINISTERULUI MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE
Mișcarea Militanților Resetării/Regenerării/ Modernizării/Reformării FNSAA „Agroindsind” în calitate de Forță Motrică a Cursului Strategic 22-27 „Spre un sindicat combativ, modern și consolidat”- se consolidează și ia amploare !
februarie 15th, 2024
Corina Bulat Congresul VIII al FNSAA prin Rezoluția „Spre un sindicat combativ, modern și consolidat” a Reconfirmat Cursul Strategic al FNSAA,

Publicat în rubrica